Actorul britanic Anthony Daniels, interpretul robotului C-3PO, este singurul actor care apare în toate cele șase filme ale seriei „Star Wars”.
Prezent la evenimentul Comic Con, el a lăsat, fără să vrea, să se înțeleagă că va juca și îm noul film „Star Wars”, cel de-al șaptelea, potrivit StarPulse.com. „Într-adevăr eu sunt singurul actor care va juca în toate cele șapte filme ale seriei și mă simt… Șase! Mă rog….”.
În ultima perioadă de timp au apărut numeroase zvonuri despre modul în care studiourile Disney vor continua seria filmelor din universul „Star Wars”, iar Michael B. Jordan și actrița irlandeză Saoirse Ronan au confirmat faptul că au dat audiții pentru roluri în noul film.